„Borcea e alături de echipă, așa cum a fost întotdeauna!”** Ce spune Dănciulescu de greșelile de arbitraj împotriva lui Dinamo

  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătorul formației Dinamo, Ionel Dănciulescu, este nemulțumit de greșelile de arbitraj de la partidele cu FC Vaslui și FC Brașov, considerând că echipa sa ar fi avut o distanță mai mare în clasament față de următoarele formații dacă acestea nu s-ar fi întâmplat.

„Am fost supărați pentru că nu am reușit să câștigăm, a mai fost și acea greșeală de arbitraj, dar nu avem ce face. Nu știu dacă suntem vânați, dar și aici, și la Vaslui au fost două faze din care puteam obține rezultate mai bune și să avem mai multe puncte în clasament. Dacă lăsa faza să curgă și Dinamo conducea era mai greu să revină. Sperăm să nu se mai întâmple asemenea greșeli. Eu cred că aceste greșeli sunt neintenționate, poate faza a fost prea rapidă și domnul asistent nu a avut o gândire atât de lucidă în acel moment. Nu vreau să mă gândesc la altceva, pur și simplu a greșit, se mai întâmplă”, a spus Dănciulescu, referindu-se la o greșeală de arbitraj din timpul partidei cu FC Brașov, de duminică, atunci când asistentul a semnalizat eronat un ofsaid la o fază în care mingea a intrat în poarta echipei oaspete.

Atacantul dinamovist spune că echipa sa nu este favorită la câștigarea campionatului, în ciuda faptului că se află pe prima poziție a clasamentului: „Nu suntem favoriți la câștigarea campionatului, sunt multe echipe care se bat acolo în față. Au trecut abia 11 etape și drumul este lung. Noi încercăm să câștigăm punctele numai pe teren. Nu e o presiune în plus, mereu a fost presiune la Dinamo, mai avem trei puncte avans. Sunt destule echipe care își doresc să ajungă pe primul loc. Cu Claudiu Niculescu am vorbit săptămâna trecută, acum nu am mai vorbit. Urmează și meciul direct, e mai bine așa. Ne concentrăm amândoi la acest meci, el va rămâne prietenul meu indiferent de ceea ce se va întâmpla, de ce rezultat va fi”.

Dănciulescu speră ca problemele dintre conducerea clubului și suporteri să se rezolve cât mai repede. „Eu sper din tot sufletul să se rezolve cât mai repede conflictul dintre conducere și suporteri pentru că nu e plăcut să jucăm cu puțini oameni întribune. Sperăm să se regleze aceste probleme și să vină în număr cât mai mare alături de noi, pentru că avem nevoie de ei. Cristi Borcea chiar dacă este plecat, este alături de noi. Pe mine m-a sunat după meciul de la Piatra Neamț, mai vorbim. Este alături de echipă, așa cum a fost întotdeauna”, a mai spus Dănciulescu.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și l-a permis actorul
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și…
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Se CONFISCĂ banii românilor. Anunț final la Guvern: Vrei să te judeci, plătești dublu
Se CONFISCĂ banii românilor. Anunț final la Guvern: Vrei să te judeci, plătești dublu
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×